"In noiembrie 1947 Regele Mihai a fost poftit sa ia parte la nunta Principesei Elisabeta, actuala Regina a Angliei. Petru Groza, in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri, nu a intarziat sa aduca avizul guvernului, recomandand acceptarea invitatiei. Conducerea comunista, in mod tacit, il invita sa ramana in strainatate.

Regele Mihai il infruntase in trecut pe Ion Antonescu si pe dictatorii Germaniei si Uniunii Sovietice si nu s-a sfiit sa revina la Bucuresti, ca sa imparta soarta tarii cu restul natiunii. Reintoarcerea Suveranului nu a convenit treimii comuniste- Ana Pauker, Vasile Luca si Gheorghe Gheorghiu-Dej- care a trebuit sa ia in graba masuri pentru alungarea Regelui.

La opt zile de la sosirea Regelui la Bucuresti, la 29 decembrie 1947, Dimitrie Negel, maresalul Curtii Regale, este chemat la telefon de catre Petru Groza, care cere sa fie primit in audienta in dimineata zilei urmatoare. El adauga insa ca, tinand seama de importanta intrevederii, ar fi bine ca si Regina-Mama Elena sa fie prezenta.

La Bucuresti, seara, Negel si cu mine ne-am dus Savel Radulescu, ultimul dintre sfatuitorii Regelui care nu apartinea Curtii Regale, si care se mai afla in libertate. El fusese colaborator intim al lui Nicolae Titulescu. Negel era de parere ca Groza venea cu raspunsul guvernului relativ la dorinta Regelui de a se casatori cu Principesa Ana de Bourbon-Parma. Savel Radulescu era sigur ca era vorba de ceva mai serios. El aflase ca majoritatea unitatilor militare din Capitala fusesera consemnate in cazarmi, ceea ce indica ca autoritatile se asteptau la tulburari. Si eu credeam ca era ceva foarte serios. Mie imi era teama ca Regele va fi arestat si acuzat de opozitie la planurile de reforma comuniste.

Ceva iesit din comun se petrecea peste drum de palatul [regal] din Calea Victoriei. La cladirea care pe atunci era Ministerul de Interne [Comitetul central pe vremea RSR], limuzinele de fabricatie sovietica cu care circulau mai marii comunisti, se perindau cu o frecventa neobisnuit de mare. Dar oricare erau planurile regimului, nu mai eram in stare a le impiedica.

Dimitrie Negel si cu mine asteptam la vila de la Sosea , unde locuia si lucra Regele de cate ori venea la Bucuresti, din pricina ca apartamentul sau din complexul palatului din Calea Victoriei fusese distrus de bombardamentele aeriene germane [din august 1944]. Incercand sa intru in legatura cu birourile din Calea Victoriei, am constatat ca telefonul nu functiona. Cam in aceeasi vreme am observat oameni in uniforma ascunsi pe langa Muzeul Satului. I-am spus lui Negel ca suntem inconjurati si fara legatura cu Palatul, si ca nu ma mai indoiam ca Regele va fi fortat sa abdice. Cand au sosit Suveranul si Regina-Mama, le-am comunicat constatarile noastre. Am aflat mai tarziu ca militarii observati nu apartineau armatei romane, ci faceau parte din divizia "Tudor Vladimirescu" formata in captivitate in Rusia din prizonieri indoctrinati de fractiunea moscovita a Partidului Comunist [Roman].

Petru Groza a aparut in audienta insotit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe acea vreme secretarul general al PCR-ului. Ultimatumul adus de cei doi trimisi urmarea reintoarcerea lor nevatamata, in mai putin de doua ore, cu semnatura Regelui pe actul sau de abdicare. Petru Groza a declarat si Gheorghe Ghoerghiu Dej a confirmat ca, daca aceste conditii nu erau respectate in tocmai, Regele se poate astepta la o "baie de sange" in randurile opozitiei caci ei, Groza si Dej, nu mai erau in stare sa stapaneasca "indignarea poporului". Apoi, a adaugat, in mod confidential, ca sunt fortati de Moscova sa ia aceste masuri, deoarece monarhia, un anacronism politic in zona de influenta sovietica, nu mai putea fi tolerata.

Regele a cerut timp de consultare si a declarat ca legatura directa si indisolubila pe care o are cu poporul roman, intarita prin juramantul pe care l-a depus in urma cu sapte ani, nu poate fi rupta printr-o semnatura simpla pe o bucata de hartie. El a cerut ca poporul roman sa fie consultat, caci este singurul care poate decide asupra destinelor monarhiei. Trimisii comunsti au declarat ca nu au latitudinea sa modifice ultimatumul si au repetat amenintarile precedente. Ba Groza nu a ezitat sa arate ca se inarmase cu un pistol, ca sa nu sufere, spunea el, "soarta lui Antonescu". Dar nimeni care era la curent cu faptele nu putea sa gaseasca aceste situatii ca fiind echivalente.

Cu mare strangere de inima si pentru a cruta natiunea de sacrificii inutile, Regele s-a retras intr-o camera alaturata si a semnat actul de abdicare. Din acel moment si pana la trecerea peste frontiera, trei zile mai tarziu, Regele a fost sub paza voluntarilor din divizia "Tudor Vladimirescu"."

Nota- nu am introdus punctele de suspensie unde era cazul, pentru a nu ingreuna lectura. Intre paranteze drepte se afla cateva completari pentru a nu se crea confuzii prin lecturarea doar a acestui fragment din textul lui Mircea Ionnitiu .