Ultima imagine pe care o are înainte de a pleca din gara Sinaia este a unui ofiţer căruia „îi curgeau lacrimile pe faţă.” Nu au existat mişcări ample de revoltă în urma loviturii de stat din 30 decembrie, resemnarea populaţiei în faţa dictatului istoric fiind aproape completă.

Cele câteva manifeste împrăştiate în următoarele săptămâni sau alte acte disparate şi individuale de contestare a noii forme de guvernământ nu au afectat în niciun fel puterea comunistă. De altfel, orice rezistență armată ar fi fost pur simbolică, fără urmări pozitive.

Cu toate acestea, lupta anticomunistă, dusă în munţi şi nu numai, a fost necesară, deoarece a demonstrat că există o rezervă de intransigenţă morală, că sacrificiul opozanţilor a fost şi este inspiraţional pentru cei plămădiţi din acelaşi aluat şi că regimul comunist nu a reuşit să ucidă în totalitate ideea de libertate din conştiinţa cetăţenilor, în favoarea compromisului, a fricii sau a maleabilităţii etice.

Suveranul s-a temut că trenul cu care a plecat din România va ajunge în URSS